Results

miercuri, 2 aprilie 2008

Constanta Sea Side Turism

Municipiul Constanţa posedă o plajă în lungime totală de 12 km, precum şi cea mai mare şi mai renumită staţiune turistică din România, Mamaia. Tot aici există cea mai mare capacitate de cazare din ţară, fiind concentrate aproximativ 20 % din locurile de cazare, iar întregul judeţ Constanţa are o capacitate de cazare de 150.000 locuri pe zi în structurile hoteliere, aceasta însemnând 45 % din locurile de cazare ale României[22]. Oraşul Constanţa are o plajă în lungime de 6 km situată între Portul Tomis şi Mamaia, la care se adaugă alţi 6 km de plajă din staţiunea Mamaia, exceptând plaja oraşului Năvodari din zona Hanul Piraţilor. Anul 2007 a stabilit un record absolut în ce priveşte numărul total de turişti sosiţi pe Litoral, 1,5 milioane[23]. Din păcate numărul de turişti străini a fost de numai 55.000, la mare distanţă de recordul absolut de turisti străini sosiţi pe litoralul românesc, 600.000 în anul 1975. Dintre atracţiile turistice ale municipiului Constanţa se pot aminti; Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Statuia lui Ovidius, Marea Moschee Mahmud al II-lea, Cazinoul Constanţa, Farul Genovez, Edificiul Roman cu Mozaic, Ruinele cetăţii antice Tomis, Muzeul Marinei Române, Catedrala ortodoxa Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Micro-Delta, Parcul arheologic, Tomis Mall, Biserica greacă Schimbarea la Faţă, Delfinariul, Muzeul de Artă Populară, Acvariul, Biserica romano-catolică Sfântul Anton, Parcul Tăbăcărie, Planetariul, Satul de vacanţă, Complexul comercial Tom & Carrefour, Farul, Turul Constanţei cu autobuzele cu etaj descoperite, Portul Tomis, Cazinoul Mamaia cu fântânile arteziene, Telegondola Mamaia, Biserica din lemn Sf. Mare Mucenic Mina, Insula Ovidiu, Muzeul de Artă, Fântâna Cinetică, Parcul acvatic Aqua Magic

0 comentarii:

web counter
web counter
tramadol

  © Blogger template ProBlogger Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP